Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov

Comunicatu Presedintelui Colegiului Medicilor Dentisti din Romania

Dragi colegi,
Ne aflăm în fața unei realități dramatice, trecem cu toții printr-o perioadă extrem de grea cu care
de altfel se confruntă întreaga omenire și pe care nu a mai trăit-o nimeni până acum. În aceste momente
critice și foarte dificile, doar prin solidaritate, înțelepciune și responsabilitate din partea tuturor vom putea
trece cu bine peste această nenorocire.
Așa cum desigur ați aflat, Guvernul României, evaluând corect atât particularitățile profesiei noastre
legate de noul coronavirus, cât și argumentele noastre prin care am solicitat să pună în balanță dacă riscul
de a transmite infecția – de la pacient la personalul medical sau invers – este mai mare decât riscul asociat
deciziei de a nu trata pacientul în această perioadă, a decis suspendarea temporară a serviciilor de
medicină dentară, cu excepția urgențelor stomatologice. Rugămintea mea este ca acum, când “pământul
s-a oprit în loc” (P.S. Iosif), pentru a putea depăși cu bine această perioadă critică, să respectăm cu strictețe
hotărârile și recomandările autorităților statului și ale specialiștilor în domeniu și să tratăm în această
perioadă exclusiv urgențele stomatologice care se regăsesc în regulamentele și ghidurile profesionale.
În același context, fac un apel sincer la pacienții noștri pe care îi rog să dea dovadă de înțelepciune și
responsabilitate și să înțeleagă că amânarea tratamentelor stomatologice se traduce într-o protecție reală
a sănătății lor acum și în perioada următoare care se anunță extrem de dificilă.
În tot acest timp, CMSR a făcut tot ce i-a stat în putință pe de o parte pentru a sensibiliza autoritățile
statului în legătură cu problemele și dificultățile profesiei și ale profesioniștilor, iar pe de altă parte de a
răspunde mesajelor dumneavostră de îngrijorare, pe alocuri chiar panică. Am înțeles grijile și temerile, vam
citit mesajele și propunerile și am acționat ținând cont de ele și integrându-le în adresele CMSR către
autorități.
Dacă ar fi stat doar în puterea noastră să vă eliberăm de povara și de presiunile acestei perioade, am fi
făcut-o. Tot ceea ce putem face este ca măsurile care țin de noi să nu vă îngreuneze situația. În acest
moment ne concentrăm pe discutarea cu autoritățile a unor măsuri concrete de protecție socială și
economică.
Dragi colegi, mă adresez astăzi dumneavoastră atât din calitatea de președinte al CMSR, cât și din cea de
mamă, de bunică și soție. Viața este darul cel mai de preț pe care l-am primit de la bunul Dumnezeu . Deși
nu este întotdeauna așa cum am vrea noi să fie, viața este frumoasă – cu bune și cu rele. Dacă vom
reacționa pozitiv, respingând panica, amărăciunea și autocompătimirea, dacă vom conștientiza faptul că
pentru toată lumea este la fel de greu, pentru unii chiar mai greu, dacă ne vom responsabiliza și
autodisciplina, dacă vom avea încredere unii în alții și toți în bunul Dumnezeu, vom învinge!
Noi, stomatologii, suntem pragmatici! Să fim și acum pragmatici cu viața noastră și a semenilor noștri!
Cu deosebită considerație,
Președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România


Prof. univ. dr. Ecaterina IONESCU

About CMDILFOV

Would you like to share your thoughts?

Your email address will not be published.

© Copyright 2017-2020  Colegiul Medicilor Stomatologi Ilfov